Anul trecut, in prima saptamana a lui martie, in curtea cladirii unde lucrez au fost abandonati 4 pui de pisica abia fatati (probabil cu o noapte inainte). Erau toti intr-o plasa, uzi si disperati, si am stiut instinctiv ca nu vor supravietui (cu o noapte inainte fusesera temperaturi sub zero grade si cine stie de cand erau acolo). Nu stiam ce sa fac, eram disperata....pt ca trebuia sa-mi incep programul de lucru, i-am lasat acolo sperand ca vor muri repede. In urmatoarea jumatate de ora cand innebunisem gandindu-ma la o solutie si alesesem sa vad ce e totusi cu ei si eventual sa-i duc la eutanasiere, am coborat ca sa-i gasesc pe toti morti....si mi-am impus sa abandonez sentimentul de culpabilitate deoarece chiar nu s-ar fi putut evita moartea lor. Exact cand sa intru in cladire am vazut pe pragul usii un ghemotoc de blanita...nu stiu cum a fost posibil, dar unul dintre pui reusise sa iasa din plasa aceea si sa se deplaseze cativa metri. A fost sansa ei (era o "ea")...am luat-o si mi-am asumat imediat rolul de mama. Daniela spunea ca puii mai mici de doua saptamani nu supravietuiesc in absenta mamei, insa eu am reusit sa salvez unul care probabil nu avea nici 24 de ore...dupa acelasi tipar: hranita cu seringa din doua-n doua ore (la inceput cu pipeta), tinuta in caciula de blana langa sticle cu apa calda, ajutata sa-si faca nevoile, etc. I s-a vorbit, a fost iubita si ocrotita non-stop, mi-a facut noptile albe si inima bucatele cat timp mi-a fost teama pt viata ei. Pt ca nu aveam cum sa o las acasa atatea ore singura cat timp eu eram la munca, o luam zi de zi cu mine; din fericire mediul in care lucram era foarte relaxat si cu oameni tineri, asa ca a fost imediat acceptat faptul ca eu veneam zilnic cu un animal in firma ...ba chiar cand se trezea si incepea sa planga venea cate un coleg sa ma atentioneze ca "vezi ca-ti plange copilu' "  . Dupa doua saptamani a fatat pisica unei prietene si am dus-o acolo spre adoptie temporara, asa ca a putut sa traiasca si experienta alaptatului. S-a facut o pisica frumoasa, foarte "lipicioasa" si cu o pofta de mancare insatiabila. M-am tot intrebat cum de a reusit sa se salveze singura in ziua cand am gasit-o si de ce i-a fost dat sa supravietuiasca, iar raspunsul cred ca sta in temperamentul si in forta ei la care se adauga o pofta de viata uriasa. Este un animal cu un caracter puternic si cu o vointa de fier si aceasta a fost sansa ei.
La fel ca si Daniela, am crescut printre animale....din fericire toata familia le iubeste si am avut mereu casa plina. De aceea pot sa-ti spun, Alma, ca pisicile sunt foarte usor de crescut, se invata repede sa fie curate, sa respecte un loc anume pt a-si face nevoile si sunt tovarasi afectuosi si fara prea mari pretentii. Mai greu e sa le inveti sa nu fure mancare  (desi am mai vazut si exceptii) si sa nu se urce peste tot, mai ales cand sunt mici si sunt de nestapanit, sunt curioase si absolut totul in jur este un posibil teren de joaca. Este de neevitat in adolesescenta lor sa nu sparga lucruri, sa nu se catere pe perdele, sa nu-si ascuta ghearele pe tapiteria de la fotolii sau sa-ti manance florile din ghiveci, dar tot timpul vor compensa prin dragalasenie si afectiune...iar perioada aceasta trece repede, la fel ca si la cainii care rod incaltamintea  . Din punct de vedere energetic un animal in casa este de nepretuit iar pisicile cu atat mai mult cu cat cauta energiile de joasa vibratie si impiedica astfel asimilarea acestora de catre oameni. In toate casele in care am vazut un animalut, oamenii erau mai radianti si se iubeau mai mult. In primul rand a avea un animal este o responsabilitate si in al doilea rand este o sursa inepuizabila de afectiune neconditionata, de aceea mai ales pt copii eu cred ca a avea grija de un animal este o necesitate care-i pregateste pt a deveni responsabili si in acelasi timp ii invata si daruirea. Daca ne gandim in primul rand la ceea ce avem de castigat din punct de vedere emotional luand pe langa casa un suflet si abia apoi la eventualele neplaceri pe care le presupune asta (in primul rand faptul ca trebuie sa mai tii cont de cineva cand iei decizii cu privire la viata ta), vom sti sa facem alegerea corecta. Eu sper sa se aranjeze lucrurile cat mai bine si pt pisoias si pt familia ta....cred ca nu este intamplator ca a fost atat de dezbatuta aceasta problema...
|
Iti multumesc inca o data!
